Sunt convis că fiecare dintre noi are variații de stare în viața sa. Aceste variații depind de activitățile pe care le facem, de emoțiile prin care trecem, de evenimentele fericite sau nefericite sau de diferiți alți factori.

Pentru eficiență pe toate planurile vieții este nevoie de o dozare corectă a energiei, a emoțiilor, a sentimentelor pentru a avea o stare cât mai constantă, pentru a nu cădea în extreme.

În ultima vreme am fost într-o adevărată goană după o rețetă care să îmi zică ce și cum să dozez, și m-am trezit prins într-o adevărată cursă după echilibru. În acestă goană am neglijat foarte mulți dintre cei apropiați mie, și chiar s-au produs unele rupturi. Simțeam că nu mă pot regăsi pe mine, cel adevărat cel echilibrat. Am căutat în toate locurile posibile, însă nu eram mulțumit de nimic, nici măcar de mine, de fapt, mai ales de mine. Deși realizam o groază de lucruri într-o zi, la finalul ei eram nemulțumit, reproșându-mi că puteam mult mai mult. Prins în această luptă cu mine am uitat de fapt ceea ce căutam, am uitat de mine, și cel mai grav e că am uitat de cei dragi. Pluteam în derivă către nicăieri…

Însă niciodată nu am căutat acolo unde era mai simplu, și acolo unde găsești întotdeauna orice răspuns cauți. Nu am căutat în interiorul meu, eram atât de prins de cursă, încât nu am reușit să caut în interiorul meu, nu am avut timp să mă opresc să trag aer în piept și văd de fapt ce caut. Toate acestea s-au sfârșit cu un reful, un moment în care m-am simțit depășit de situație și am făcut multe gafe într-un interval scurt de timp. Unele dintre ele încă le mai resimt. Apoi, după acest boom, am avut un moment de liniște profundă, eram doar eu cu mine în natura, de fapt erau și păsărelele în jurul meu. Stând acolo înconjurat de verde și de păsări mi-am regăsit liniștea, am realizat de fapt că eram prins într-o călătorie fără destinație, am analizat tot ceea ce mi se petrecuse și am ajuns la concluzia că, deși unele lucruri nu mai pot fi reparate, e timpul să-mi dozez bine toate trăirile și să privesc încrezător spre viitor, bineîțeles bucurându-mă de prezent.

E important ca atunci când îți dai seama că nu ești pe drumul care trebuie, că nu ai o țintă bine definită, sau că deseori cazi în extreme, să poți schimba macazul, să poți lăsa trecutul să fie trecut, el nu mai poate fi schimbat sub nici o formă, să te poți bucura de prezent așa cum este el, să te simți echilibrat, să-ți simți împăcarea și liniștea interioară, și în același timp să pui câte o cărămidă pentru viitor.

Vorbeam la început de eficiență, aceasta nu poate fi obținută dacă nu ești împăcat cu tine sau dacă trăiești în extreme. Indiferent că ai un eșec în plan profesional, o despărțire în plan personal sau o bucurie, e bine să administrăm cu atenție emoțiile pentru a nu scăpa din vedere ținta noastră. E bine să nu ne lăsăm influențați de aceste stări și ajungem să facem gafe irecuperabile. Atenție, nu zic să fim indiferenți sau să trăim într-un cub de gheață, netrăind nici un sentiment, din contră fiecare sentiment trebuie trăit din plin, însă, însă nu trebuie scăpat nici o secundă obiectivul nostru pe termen lung.

Eu sunt de părere că fiecare om, fiecare eveniment care intră în viața noastră are o semnificație. Ne poate arăta un defect, sau din contră, o calitate. Ne poate maturiza sau ne poate învăța o lecție importantă. Totodată sunt de părere că un om în viața noastră are un anumit scop, pentru o anumită perioadă. Dacă se întâmplă să se producă o ruptură, deși nu ne dorim, nu trebuie să transformăm asta într-o tragedie, înseamnă că scopul acelui om a fost atins în viața noastră. Acest moment poate veni peste 1 lună, 1 an. 15 ani sau poate niciodată, dar dacă se întâmplă e important să ne dozăm stările negative astfel încât să cădem în falsa premiză că această despărțire este sfârșitul lumii. Aici mă refer la relații de prietenie, la relații parentale și în mod special la relații de iubire.

În concluzie vreau să subliniez că starea noastră de spirit este foarte ușor de influențat și e foarte ușor să cădem într-o cursă fără destinație, de aceea e important să administrăm toate sările, emoțiile și sentimentele noastre pentru a atinge echilibrul. Și cel mai important, când te simți pierdut/ă și nu știi încotro te îndrepți, sau când nu găsești anumite răspunsuri, oprește-te o clipă din goana ta către acel ceva, respiră adânc și caută în interiorul tău. Cu siguranță vei găsi răspunsuri! În noi se ascunde o adevărată comoară, hai să plecăm în descoperirea ei!

Sunt convins ca te-ai confruntat cu aceste afirmaţii, care la o primă vedere par a fi contradictorii. Prima spune să uiţi de tot şi de toate şi să trăieşti şi să savurezi clipa acum şi aici, a doua în schimb spune să te gândeşti la tot şi la toate şi să pui cărămidă pe cărămidă astfel construindu-ţi un viitor. Asta este interpretarea mea. Eşti de acord?

Trăieşte clipa

Am primit îndrumări : Sergiu, ziua de mâine poate să nu mai existe. De ce să stai să construieşti ceva ce mâine s-ar duce naibii? De ce să-ţi rupi din timpul de relaxare, sau de distracţie ca sa munceşti la ceva de care oricum nu o să te foloseşti tu? De ce… De ce… De ce…

Fă-ţi un viitor

Pe de altă parte, în special cei mai înaintaţi în vârstă, dar nu numai, vin cu alte îndrumări: Sergiu, nu sta toată ziua, doar relaxare şi distracţie, trebuie să munceşti din greu ca să-ţi faci un viitor, să termini o facultate, să-ţi găseşti un loc de muncă bine plătit sau să-ţi deschizi propria firmă, să te căsătoreşti, să faci copii, să ieşi la pensie (dacă mai ajungi) şi… să mori.

—

Nu oricum murim? De ce să ne chinuim să muncim din greu şi să urmăm o reţetă pe care au mai urmat-o şi mulţi mulţi alţii şi nu au ajuns bine, nu mai bine trăim clipa? Dar trăitul clipei însemnă numai relaxare şi distracţie, cum foarte mulţi înţeleg? Întrebări fără răspuns…

—

Şi totuşi… Dacă le îmbinăm ce se întâmplă?

Ce-ar fi să…

Ne bucurăm de fiecare dată când deschidem ochii dimineaţa (sau la prânz în unele cazuri), să mulţumim că suntem aici, să ne uităm la soare, să zâmbim şi să pornim la drum în acestă nouă zi?

Să ştim pentru ce suntem aici, să avem un vis care să însemne viitorul nostru şi în această nouă zi să facem încă un pas către el?

Să ne bucurăm de fiecare nimic, să râdem din orice şi să fim fericiţi, pentru că… ?

Să fim alături de cei care au nevoie de ajutorul nostru, şi în acelaşi timp să ne îngrijim de noi?

Să lucrezi la ceva nu din obligaţia de lucra pentru a-ţi crea un viitor, ci din plăcerea de a investi fiecare secundă în ceva folositor?

Să …

Să …

Să …

—

Sună ciudat? Pentru mine nu, chiar ador cum sună. E minunat să trăieşti clipa şi să faci ceva pentru viitor în acelaşi timp. Eu am dat doar câteva exemple minore, dar posibilităţi sunt infinite de a îmbina cele două afirmaţii.

Vei întreba probabil, dacă mâine e posibil să nu mai existe, de ce totuşi să mai investim în viitor.

Răspunsul meu e cât se poate de simplu: Şi dacă există?!

Eu îmi construiesc visul trăind fiecare clipă cu intensitate maximă, şi ştiu că, cu fiecare clipă scursă am încă o cărămidă adăugată visului meu. Şi, dacă mâine ar fi să nu mai existe, voi pleca împlinit şi împăcat, cu siguranţă cineva va continua povestea…

Sunt momente în viaţă când îţi doreşti nespus de mult ceva. Nu ştii dacă asta este cel mai avantajos pentru tine, dar îţi doreşti atât de mult încât nu mai vezi nimic pe lângă, decât acel ceva. Vorbeşti despre asta cu toţi cei pe care îi întâlneşti, mănânci gândindu-te la asta, mergi pe stradă având doar asta în minte, adormi şi te trezeşti doar cu asta în minte.

Nimic grav până aici, înseamnă că ai un vis, pe care vrei cu toată fiinţa ta să-l îndeplineşti Perfect! Aşa e bine de procedat în tot ceea ce îţi doreşti măreţ de la viaţă. Visul tău e atât de aproape de a deveni realitate încât stabileşti şi o dată când acesta se va transforma. Perfect, eşti un învingător. Toate acele clipe, când la fiecare gură de aer trasă în piept spuneai că voi face asta, au acum un rost. Felicitări.

Vine data cu pricina, te simţi cel mai tare din Univers, nimeni nu te poate egala. Un vis care acum câteva luni era aproape imposibil, acum este realitate. E incredibil nu-i aşa?

Totul e perfect până acum. Şi totuşi nu înţelegi care este legătura dintre titlu şi ceea ce am vorbit până acum. Ai tot dreptul să nu înţelegi.

Ai ajuns în vârful muntelui, ai gustat din acel tort de ciocolată, cum spunea un bun prieten de-al meu. Te simţi invincibil. Ai impresia că tot Universul este de partea ta. Ai toate motivele să crezi asta. Eşti pe val, cum ar spune alţii. Şi…

Deodată ai o revelaţie, una în totală contradicţie cu tot ceea ce ai simţit până acum. Conştientizezi un lucru pe care până acum nu ai putut, pentru că erai atât de prins de visul tău…încât nu ai avut timp să te gândeşti la asta. Nu ai avut timp să te gândeşti la motivele care te-au determinat să ai acest vis. Îţi dai seama că tot visul tău provenea de fapt dintr-o teamă. Îţi dai seama că visul tău, deşi părea o adevărată dovadă de curaj, provenea de fapt dintr-o mare laşitate. Îţi dai seama că de fapt vroiai să fugi de ceva atât de tare, încât asta a făcut să crezi că astă e visul tău, că asta e noua ta viaţă, că asta e cel mai bine pentru tine… Şi descoperi că nu e chiar aşa…

Începi să cazi în prăpastie, încerci să te prinzi de orice creangă mai mică sau mai mare, de frică să nu ajungi acolo jos. Frica te inundă, şi faci acţiuni îndemnat de această frică puternică. Ai face orice doar să nu pleci de acolo, ai face orice pentru a întrerupe căderea. Mai scapi o creangă, mai aluneci în prăpastie. Te prinzi de alta şi de altă şi le scapi şi pe acestea. Te prinzi şi de ultima creangă. Crezi că eşti salvat, crezi că aici se va opri căderea. Eşti atât de bulversat încât nu-ţi dai seama dacă ai ajuns deja jos sau încă mai sunt şanse să urci la loc pe muntele tău. Nu apuci bine să te dezmeticeşti şi se rupe şi acestă ultimă creangă. Cazi în abis… Nu te mai poţi opri, nu mai ai de ce te prinde. Gata! S-a terminat cu visul tău cel măreţ, eşti din nou de unde ai plecat, de fapt mai jos de unde ai plecat. Pentru că ai datorii morale şi materiale.

Ai dezamăgit oameni care şi-au pus vise în visul tău, care credeau că dacă tu ai reuşit vor reuşi şi ei. I-ai dezamăgit, ai distrus şi alte vise pe lângă al tău. Acum eşti singur, ţi-e frică să vorbeşti şi să dai ochii cu aceşti oameni, ţi-e frică că îţi vei strica imaginea construită în ani de zile în ochii celorlaţi care au investit în tine încredere şi nu numai. Te ascunzi… Vrei să te retragi…Crezi că totul s-a terminat…

Şi totuşi… Totuşi găseşti o mână întinsă gata să te ajute, şi încă una…şi încă una. Chiar şi de la acei oameni pe care tu i-ai dezamăgit. Ei spun că te înţeleg şi că îţi sunt alături, dar tu, tu nu te poţi înţelege pe tine. Acum nu te mai simţi cel mai tare din Univers, ci un nimeni, te simţi la pământ, te simţi doborât. Ai de gând să rămâi acolo? Eşti iubit şi strâns în braţe, iar la ureche ţi se şopteşte: “O să fie bine!”. Tu nu mai vrei să visezi, îţi este frică că povestea se va repeta. Dar ce mai e de pierdut? Cât de jos poţi să mai cazi? Mai ai unde? Eşti debusolat…

Uiţi cât eşti de puternic de fapt, uiţi ce putere extraordinară se ascunde în tine. Tot ceea ce tu vezi acum, e că nu mai poţi face nimic, te resemnezi. Te simţi învins, te simţi la podea, numărătoarea începe. Cine e responsabil de situaţia în care ai ajuns? Doar tu! Tu te-ai pus la podea, nimeni altcineva. Ce îţi rămâne acum de făcut? Aştepţi ca numărătoarea să ajungă la 10? Aştepţi să fii făcut k.o. ? Sau…

Îţi ignori rănile, şi cu ultimele resurse te ridici în picioare. Eşti gata din nou de lupta. Adversarul tău, eşti chiar tu! Lupta începe, mai sunt multe reprize de jucat. Puterea te inundă, simţi că te-ai născut din nou. Îţi pui ordine în gânduri şi acum eşti conştient de adevărata ta forţă. Ştii că poţi face mult mai mult. Aşa şi este. De fapt cu acestă cădere nu s-a terminat totul, ci abia a început totul. Da, totul abia începe. Ai fost jos…Ai fost sus…Acum o iei de la capăt. Încerci noi scheme de luptă şi noi mişcări, ai pus punct la tot ceea ce a fost. Acestă experienţă neplăcută la o primă vedere a fost de fapt tot ceea ce ţi se putea întâmpla mai bun. Te-a maturizat, ţi-a arătat de fapt adevărata ta valoare. A fost un antrenament pentru ce va urma, şi totodată, a fost o lecţie.

Nu îţi transforma teama de ceva într-un vis. Creează un vis din ceea ce îţi doreşti cu adevărat să faci. Apreciază adevăratele tale valori. Cântăreşte înainte să acţionezi, ia în calcul atât avantajele, cât şi dezavantajele, vezi dacă merită efortul, vezi dacă merită sacrificiile. Totul are un preţ. Întotdeauna când vrei ceva, renunţi la altceva. E o lege a Universului, pe care nimeni nu o poate încălca. Vrei ceva nou, renunţi la ceva vechi. Vrei să ajungi într-un loc, pleci dintr-un altul. Şi orice demers, orice schimbare, are acelaşi curs. Pentru a ajunge sus, pleci de jos, şi invers, bineînţeles.

Ce ai învăţat din această experienţă? În mod sigur ai învăţat multe, sau poate nu. În ambele cazuri…

Punem punct, şi o luăm de la capăt!