Îmi place să cred că fiecare dintre noi are vise, dorințe, țeluri și scopuri. Indiferent că ne dorim o relație de iubire de bună calitate, o relație bună cu părinții, un anturaj de calitate, bani, mașină, casă, o familie, să devenim ceva anume, să călătorim, să avem un anume stil de viață sau orice altceva, toate acestea se încadrează în categoriile de mai sus. Mă voi limita însă doar la vise. Dacă le atingem pe acestea cu siguranță vom atinge și celelate categorii.

Încă de când suntem copii, de la o vârstă fragedă, visăm să devenim medici, polițiști etc. Pentru a ajuta oameni. Asta zic foarte mulți copii. Ce se întâmplă cu acest vis comun, cel de ajuta oameni, când timpul trece peste noi? Creștem, suntem înghiți de societate și de limitele ei.  Ni se spune că am crescut s-a terminat cu visele, trebuie sa ne vedem de viața noastră să terminam o școală, să facem o facultate, să ne căutăm un loc de muncă bine plătit, să ne întemeiem o familie, să avem un copil, doi, trei, să muncim 40 de ani să ieșim la pensie…(Nu intru în discuția cu pensia din România) și în final să murim.

De ce să renunțăm la vise când acestea ne întrețin, când acestea ne motivează? De ce? De ce să urmăm toți, sau marea majoritate aceeași rețetă? Oare nu putem face nimic mai mult sau ceva diferit? Oare nu putem schimba ceva în lumea asta? Oare nu putem face ceva de care să-și amintească și stră-stră-stră nepoții noștri de acel lucru, de acea realizare?

Credeți că dacă rețeta de mai sus, își va mai aduce cineva aminte de noi? Cu siguranță nu, vom rămâne doar niște poze într-un album, în cel mai bun caz.

De ce trebuie să ne mulțumim cu puțin și să nu mai visăm? De ce ni se induce încă din clasele primare o anumită rețetă  ”de succes” care trebuie urmată? De ce? Acestea sunt încă întrebări fără răspuns pentru mine, poate mă ajutați voi să răspund la câteva dintre ele.

Eu vreau mult mai mult, eu vreau ca atunci când ajung la o vârstă înaintată şi mă uit în spate să vad fapte măreţe şi lucruri de valoare, eu vreau ca atunci când fac un rezumat al vieţii mele să scriu un întreg roman autobiografic, vreau multe de la viaţă, ţintesc sus, foarte sus şi nu îmi este teamă, de fapt această ţintă care pare foarte departe îmi dă energie de a face zi de zi câte ceva pentru a ajunge acolo. Oare sunt eu nebun? Dacă da, mă mulțumesc cu nebunia mea și merg mai departe pe acest drum.

Am zis că eu țintesc sus, că țintesc departe, de ce? Pentru că doar așa vei putea realiza foarte multe.

Am adresat acum ceva timp în urmă o întrebare simplă. Tu ai un vis? Am fost sincer dezamăgit de răspunsuri. Am auzit multe răspunsuri prin care respondenţii demonstrau că nu îşi cunosc potenţialul şi că vor doar lucruri minore de la viaţă. Aceste răspunsuri sună cam aşa: „Visul meu este să iau permisul de conducere…”, „Visul meu este să termin facultatea…”, „Visul meu este să iau examenul X sau Y…”, „Visul meu este să duc grija zilei de mâine….” … Nu îi condamn, acestea sunt aşteptările lor de la viaţă, dar acum întreb: Doar atât? Atât să ne dorim de la viaţă? Chiar nu vrem nimic mai mult?

Cu siguranță te-am făcut să-ți pui ceva întrebări… Acum să vedem ce presupune să ai un vis și să-l urmezi.

Fiecare lucru de pe lumea asta are un preț. Prețul trebuie plătit, și procesul trebuie urmărit pas cu pas. Întotdeauna culegi ceea ce ai semănat, nu există cale mai scurtă.

Când te hotărăști să îți urmezi visul te supui la un risc enorm. De ce zic asta? Pentru că tu până la momentul respectiv, ai avut un anumit stil de viață, un anumit anturaj. Când te hotărăști să mergi după visul tău ce crezi că toți din jurul tău îți vor zice. Felicitări de când așteptam să zici asta. Te susțin până la capăt. NU!!! Poate că unii dintre ei te vor susține, dar te asigur că te vei lovi de așa numiții hoți de vise (societate, părinți, prieteni, iubit/ă), care îți vor spune:  Ești nebun!? Cum poți să zici așa ceva? Nu vezi că nu ai nici o șansă? Nu vezi că toată lumea nu mai visează, tu ce ai pățit, auzi la el/ea să-și urmeze visul…Ha ha ha.

Ce facem când ne lovim de asta? Renunțăm, unii dintre noi cu siguranță, alții încep să-și pună semne de întrebare, alții ingnoră și merg pe hotărârea luată.

Nu lăsa pe nimeni să iţi spună că nu poţi face ceva. Nu-i asculta când te descurajează. Oamenii, când nu pot face ceva, spun şi altora că nu pot face acel lucru. Ai un vis? PROTEJEAZĂ-l. Nu spune niciodată că nu poţi, spune că poţi şi apoi încearcă, iar dacă cumva nu reuşeşti nu e pentru că nu poţi, e pentru că nu eşti antrenat, suficient de pregătit, nu ţi-ai dezvoltat suficient abilitatea de a face acel lucru.

Și am ajuns la dezvoltare. Da pentru a ne atinge visul, trebuie să ne dezvoltăm, să ne antrenăm pentru a putea realiza acel vis. Să ne dezvoltăm anumite abilități, să ne schimbăm stilul de viață. Nu putem reuși peste noapte, nu ne putem schimba și îndeplini visul peste noapte. Trebuie să trecem prin fiecare etapă.

Este cu totul și cu totul imposibil de a viola, de a ignora sau de a scurtcircuita procesul dezvoltării. E împotriva naturii și orice încercare de a scurta drumul aduce dupa sine, inevitabil, dezamăgire și frustrare.

Vorbeam la un moment dat de riscuri, da sunt riscuri, riști să rămâii singur, să nu fii susținut de nimeni, riști să ai parte de eșecuri temporare care te fac să te dezamagești și să fii tentat să renunți, riști ca atunci când dai de un moment greu, pentru că trebuie să recunoaștem, drumul nu este format doar din urcușuri, ci și din coborâșuri, să dai cu piciorul la tot ceea ce ai reușit să construiești până în acel moment.

Cum putem trece peste toate? În primul rând trebuie să fim motivați, dar nu e de ajuns… Da nu e de ajuns să fim motivați. Trebuie să avem o bază solidă. Și acestă bază începe să se construiască încă de când ne hotărâm să plecăm la drum. Toate schimbările pe care le facem în viața noastră trebuie să plece din rădăcină, adică din interiorul nostru. Acestea nu trebuie să fie făcute superficial din exterior în interior ci invers. Tot ceea ce vrem să facem trebuie să plece din interior către exterior. Musai pentru reușită. Doar astfel putem trece peste momentele grele de pe drum.

Și acum să vin cu un exemplu care să sublinieze ceea ce am zis mai sus. Să considerăm că suntem în București și vrem să ajungem într-un anumit punct. Nu cunoaștem orașul așa că avem nevoie de o hartă. Avem la dispoziție doar harta Timișoarei. Ce ziceți, putem ajunge în acel punct din București orientându-ne după harta Timișoarei? Cu siguranță  nu. Acum ce facem, suntem foarte motivați să atingem acel punct, începem să întrebăm în stânga și în dreapta nu reușim să ajungem acolo. Intervine enervarea și frustrarea. Ne pierdem, ne rătăcim. Dacă nu avem o bază solidă, toată motivața noastră se duce de râpă. De aceea e esențial ca mai întâi să începem să construim la bază.

Și o casă când o construim începem mai întâi cu fundația, nu cu pereții sau cu acoperișul.

Am vorbit de minusuri și riscuri, dar ce e cu plusurile?  Ei bine dacă trecem peste toate ajungem și la plusuri. Vom avea în fiecare zi o viață împlinită, vom avea ceea ce ne dorim, chiar dacă suntem încă departe de destinație. Vom avea o viață împlinită și fericită, nu e așa că fiecare dintre noi își dorește asta?

Cineva spunea odată ceva foarte înțelept din punctul meu de vedere, și anume că succesul nu constă în destinație, ci în drumul până acolo, iar destinația nu este decât un punct în care ne odihnim, și stabilim următoarea destinație.

Visează cât de mult posibil, și cât mai sus, cât mai sus. Apoi începe schimbările de la rădăcină și urmează cu atenție fiecare pas al dezvoltării, dacă ai căzut ridică-te și mergi mai departe. Nu te opri. Nu știi niciodată cât de departe sau cât de aproape ești. Dar e esențial să nu uităm de noi, să nu ne lăsăm pradă de a sări peste etape și să ne trezim în București cu harta Timișoarei. E important ca tot ceea ce facem să plece din interior. Și fără frică, ai ceva de pierdut? Dacă da… mai revizuiește odată lucrurile pe care consideri că le pierzi. Dacă nu! Perfect !!! Ce mai aștepți ?!

”Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, vei găsi o cale, dacă nu, vei găsi o scuză” - Frank Banks