Sunt convis că fiecare dintre noi are variații de stare în viața sa. Aceste variații depind de activitățile pe care le facem, de emoțiile prin care trecem, de evenimentele fericite sau nefericite sau de diferiți alți factori.
Pentru eficiență pe toate planurile vieții este nevoie de o dozare corectă a energiei, a emoțiilor, a sentimentelor pentru a avea o stare cât mai constantă, pentru a nu cădea în extreme.
În ultima vreme am fost într-o adevărată goană după o rețetă care să îmi zică ce și cum să dozez, și m-am trezit prins într-o adevărată cursă după echilibru. În acestă goană am neglijat foarte mulți dintre cei apropiați mie, și chiar s-au produs unele rupturi. Simțeam că nu mă pot regăsi pe mine, cel adevărat cel echilibrat. Am căutat în toate locurile posibile, însă nu eram mulțumit de nimic, nici măcar de mine, de fapt, mai ales de mine. Deși realizam o groază de lucruri într-o zi, la finalul ei eram nemulțumit, reproșându-mi că puteam mult mai mult. Prins în această luptă cu mine am uitat de fapt ceea ce căutam, am uitat de mine, și cel mai grav e că am uitat de cei dragi. Pluteam în derivă către nicăieri…
Însă niciodată nu am căutat acolo unde era mai simplu, și acolo unde găsești întotdeauna orice răspuns cauți. Nu am căutat în interiorul meu, eram atât de prins de cursă, încât nu am reușit să caut în interiorul meu, nu am avut timp să mă opresc să trag aer în piept și văd de fapt ce caut. Toate acestea s-au sfârșit cu un reful, un moment în care m-am simțit depășit de situație și am făcut multe gafe într-un interval scurt de timp. Unele dintre ele încă le mai resimt. Apoi, după acest boom, am avut un moment de liniște profundă, eram doar eu cu mine în natura, de fapt erau și păsărelele în jurul meu. Stând acolo înconjurat de verde și de păsări mi-am regăsit liniștea, am realizat de fapt că eram prins într-o călătorie fără destinație, am analizat tot ceea ce mi se petrecuse și am ajuns la concluzia că, deși unele lucruri nu mai pot fi reparate, e timpul să-mi dozez bine toate trăirile și să privesc încrezător spre viitor, bineîțeles bucurându-mă de prezent.
E important ca atunci când îți dai seama că nu ești pe drumul care trebuie, că nu ai o țintă bine definită, sau că deseori cazi în extreme, să poți schimba macazul, să poți lăsa trecutul să fie trecut, el nu mai poate fi schimbat sub nici o formă, să te poți bucura de prezent așa cum este el, să te simți echilibrat, să-ți simți împăcarea și liniștea interioară, și în același timp să pui câte o cărămidă pentru viitor.
Vorbeam la început de eficiență, aceasta nu poate fi obținută dacă nu ești împăcat cu tine sau dacă trăiești în extreme. Indiferent că ai un eșec în plan profesional, o despărțire în plan personal sau o bucurie, e bine să administrăm cu atenție emoțiile pentru a nu scăpa din vedere ținta noastră. E bine să nu ne lăsăm influențați de aceste stări și ajungem să facem gafe irecuperabile. Atenție, nu zic să fim indiferenți sau să trăim într-un cub de gheață, netrăind nici un sentiment, din contră fiecare sentiment trebuie trăit din plin, însă, însă nu trebuie scăpat nici o secundă obiectivul nostru pe termen lung.
Eu sunt de părere că fiecare om, fiecare eveniment care intră în viața noastră are o semnificație. Ne poate arăta un defect, sau din contră, o calitate. Ne poate maturiza sau ne poate învăța o lecție importantă. Totodată sunt de părere că un om în viața noastră are un anumit scop, pentru o anumită perioadă. Dacă se întâmplă să se producă o ruptură, deși nu ne dorim, nu trebuie să transformăm asta într-o tragedie, înseamnă că scopul acelui om a fost atins în viața noastră. Acest moment poate veni peste 1 lună, 1 an. 15 ani sau poate niciodată, dar dacă se întâmplă e important să ne dozăm stările negative astfel încât să cădem în falsa premiză că această despărțire este sfârșitul lumii. Aici mă refer la relații de prietenie, la relații parentale și în mod special la relații de iubire.
În concluzie vreau să subliniez că starea noastră de spirit este foarte ușor de influențat și e foarte ușor să cădem într-o cursă fără destinație, de aceea e important să administrăm toate sările, emoțiile și sentimentele noastre pentru a atinge echilibrul. Și cel mai important, când te simți pierdut/ă și nu știi încotro te îndrepți, sau când nu găsești anumite răspunsuri, oprește-te o clipă din goana ta către acel ceva, respiră adânc și caută în interiorul tău. Cu siguranță vei găsi răspunsuri! În noi se ascunde o adevărată comoară, hai să plecăm în descoperirea ei!
loading...
loading...



Nu uita ca ajungem sa ne cunoastem doar in momentele de limita extrema. Restul vorbim in particular
loading...
loading...
Nu neaparat sa ne cunoastem, dar sa constientizam anumite aspecte, da.
loading...
loading...
pentru a constientiza anumite aspecte nu e neaparat nevoie sa ajungi in extrem. dar cand esti acolo nu mai gandesti rational (deci constientizare nu mai intra in calcul) si acele aspecte se nasc (izvorasc in tine) si te imping spre diverse emotii, sentimente, trairi chiar fapte.
loading...
loading...
p.s. abia dupa ce trece valul incepi sa constientizezi ce s-a intamplat, cum te-ai schimbat. si de aici sentimentul de nerecunoastere de sine.
loading...
loading...
Sunt de acord cu Alexandra, in situatiile de limita extrema aflam cel mai bine cine suntem cu adevarat. Zicea Henry Miller foarte frumos intr-o carte de-a lui: “La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. (…) Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă.”
Noi traim foarte mult intre extreme, traim caldut si nu vedem unde am ajuns… Si cand avem momente de prea-plin sau de vid ne descoperim cu adevarat structura interioara la care am ajuns evoluand treptat.
Punct, ca ajung sa iti scriu articol, nu comentariu.
Toata viata e o cautare…
loading...
loading...
De acord cu amandoi, insa am uitat sa precizez ca acest articol este unul subiectiv, este o metoda care pentru mine a functionat, nu pot garanta ca pentru tine sau pentru Alexandra poate fi la fel
sau pentru oricine altcineva.
loading...
loading...