Sunt momente în viaţă când îţi doreşti nespus de mult ceva. Nu ştii dacă asta este cel mai avantajos pentru tine, dar îţi doreşti atât de mult încât nu mai vezi nimic pe lângă, decât acel ceva. Vorbeşti despre asta cu toţi cei pe care îi întâlneşti, mănânci gândindu-te la asta, mergi pe stradă având doar asta în minte, adormi şi te trezeşti doar cu asta în minte.

Nimic grav până aici, înseamnă că ai un vis, pe care vrei cu toată fiinţa ta să-l îndeplineşti Perfect! Aşa e bine de procedat în tot ceea ce îţi doreşti măreţ de la viaţă. Visul tău e atât de aproape de a deveni realitate încât stabileşti şi o dată când acesta se va transforma. Perfect, eşti un învingător. Toate acele clipe, când la fiecare gură de aer trasă în piept spuneai că voi face asta, au acum un rost. Felicitări.

Vine data cu pricina, te simţi cel mai tare din Univers, nimeni nu te poate egala. Un vis care acum câteva luni era aproape imposibil, acum este realitate. E incredibil nu-i aşa?

Totul e perfect până acum. Şi totuşi nu înţelegi care este legătura dintre titlu şi ceea ce am vorbit până acum. Ai tot dreptul să nu înţelegi.

Ai ajuns în vârful muntelui, ai gustat din acel tort de ciocolată, cum spunea un bun prieten de-al meu. Te simţi invincibil. Ai impresia că tot Universul este de partea ta. Ai toate motivele să crezi asta. Eşti pe val, cum ar spune alţii. Şi…

Deodată ai o revelaţie, una în totală contradicţie cu tot ceea ce ai simţit până acum. Conştientizezi un lucru pe care până acum nu ai putut, pentru că erai atât de prins de visul tău…încât nu ai avut timp să te gândeşti la asta. Nu ai avut timp să te gândeşti la motivele care te-au determinat să ai acest vis. Îţi dai seama că tot visul tău provenea de fapt dintr-o teamă. Îţi dai seama că visul tău, deşi părea o adevărată dovadă de curaj, provenea de fapt dintr-o mare laşitate. Îţi dai seama că de fapt vroiai să fugi de ceva atât de tare, încât asta a făcut să crezi că astă e visul tău, că asta e noua ta viaţă, că asta e cel mai bine pentru tine… Şi descoperi că nu e chiar aşa…

Începi să cazi în prăpastie, încerci să te prinzi de orice creangă mai mică sau mai mare, de frică să nu ajungi acolo jos. Frica te inundă, şi faci acţiuni îndemnat de această frică puternică. Ai face orice doar să nu pleci de acolo, ai face orice pentru a întrerupe căderea. Mai scapi o creangă, mai aluneci în prăpastie. Te prinzi de alta şi de altă şi le scapi şi pe acestea. Te prinzi şi de ultima creangă. Crezi că eşti salvat, crezi că aici se va opri căderea. Eşti atât de bulversat încât nu-ţi dai seama dacă ai ajuns deja jos sau încă mai sunt şanse să urci la loc pe muntele tău. Nu apuci bine să te dezmeticeşti şi se rupe şi acestă ultimă creangă. Cazi în abis… Nu te mai poţi opri, nu mai ai de ce te prinde. Gata! S-a terminat cu visul tău cel măreţ, eşti din nou de unde ai plecat, de fapt mai jos de unde ai plecat. Pentru că ai datorii morale şi materiale.

Ai dezamăgit oameni care şi-au pus vise în visul tău, care credeau că dacă tu ai reuşit vor reuşi şi ei. I-ai dezamăgit, ai distrus şi alte vise pe lângă al tău. Acum eşti singur, ţi-e frică să vorbeşti şi să dai ochii cu aceşti oameni, ţi-e frică că îţi vei strica imaginea construită în ani de zile în ochii celorlaţi care au investit în tine încredere şi nu numai. Te ascunzi… Vrei să te retragi…Crezi că totul s-a terminat…

Şi totuşi… Totuşi găseşti o mână întinsă gata să te ajute, şi încă una…şi încă una. Chiar şi de la acei oameni pe care tu i-ai dezamăgit. Ei spun că te înţeleg şi că îţi sunt alături, dar tu, tu nu te poţi înţelege pe tine. Acum nu te mai simţi cel mai tare din Univers, ci un nimeni, te simţi la pământ, te simţi doborât. Ai de gând să rămâi acolo? Eşti iubit şi strâns în braţe, iar la ureche ţi se şopteşte: “O să fie bine!”. Tu nu mai vrei să visezi, îţi este frică că povestea se va repeta. Dar ce mai e de pierdut? Cât de jos poţi să mai cazi? Mai ai unde? Eşti debusolat…

Uiţi cât eşti de puternic de fapt, uiţi ce putere extraordinară se ascunde în tine. Tot ceea ce tu vezi acum, e că nu mai poţi face nimic, te resemnezi. Te simţi învins, te simţi la podea, numărătoarea începe. Cine e responsabil de situaţia în care ai ajuns? Doar tu! Tu te-ai pus la podea, nimeni altcineva. Ce îţi rămâne acum de făcut? Aştepţi ca numărătoarea să ajungă la 10? Aştepţi să fii făcut k.o. ? Sau…

Îţi ignori rănile, şi cu ultimele resurse te ridici în picioare. Eşti gata din nou de lupta. Adversarul tău, eşti chiar tu! Lupta începe, mai sunt multe reprize de jucat. Puterea te inundă, simţi că te-ai născut din nou. Îţi pui ordine în gânduri şi acum eşti conştient de adevărata ta forţă. Ştii că poţi face mult mai mult. Aşa şi este. De fapt cu acestă cădere nu s-a terminat totul, ci abia a început totul. Da, totul abia începe. Ai fost jos…Ai fost sus…Acum o iei de la capăt. Încerci noi scheme de luptă şi noi mişcări, ai pus punct la tot ceea ce a fost. Acestă experienţă neplăcută la o primă vedere a fost de fapt tot ceea ce ţi se putea întâmpla mai bun. Te-a maturizat, ţi-a arătat de fapt adevărata ta valoare. A fost un antrenament pentru ce va urma, şi totodată, a fost o lecţie.

Nu îţi transforma teama de ceva într-un vis. Creează un vis din ceea ce îţi doreşti cu adevărat să faci. Apreciază adevăratele tale valori. Cântăreşte înainte să acţionezi, ia în calcul atât avantajele, cât şi dezavantajele, vezi dacă merită efortul, vezi dacă merită sacrificiile. Totul are un preţ. Întotdeauna când vrei ceva, renunţi la altceva. E o lege a Universului, pe care nimeni nu o poate încălca. Vrei ceva nou, renunţi la ceva vechi. Vrei să ajungi într-un loc, pleci dintr-un altul. Şi orice demers, orice schimbare, are acelaşi curs. Pentru a ajunge sus, pleci de jos, şi invers, bineînţeles.

Ce ai învăţat din această experienţă? În mod sigur ai învăţat multe, sau poate nu. În ambele cazuri…

Punem punct, şi o luăm de la capăt!